Lumea Culinara

Ciorbita-crema de sfecla cu clatite surpriza

0
Bunatatea asta poate fi preparata rapid, e gustoasa, iar aspectul ei tine de creativitatea fiecareia dintre voi. In cazul meu, mi-am dorit ceva foarte simplu in comparatie cu toate celelalte feluri de pe masa de Craciun.

Daca aveti suficient timp, puteti face clatitele cu spanac si sa decorati supa cu nasturel proaspat, sau coriandru proaspat. La momentul in care eu am facut ciorbita, nu aveam la indemana de nici unele, iar musafirii se apropiau vertiginos. Asa ca a rezultat o frumusete simpla, dar foarte gustoasa, pe care lumea a indragit-o de la prima degustare.
Va doresc sa va iasa si sa va bucurati de gustul ei bogat si catifelat.

Ciorba-crema de sfecla rosie cu clatite surpriza

Timp de preparare: aprox. 40 min
Nr. portii: 8-10 (in functie de cantitati)
Ingrediente:
6-8 sfecle rosii 
3-4 morcovi
2-3 rosii
1 telina mica
1-2 gulioare mici
1-2 cepe mici
1 pastarnac
chimion, rozmarin si maghiran
frunze de telina/coriandru sau nasturel proaspete
Pentru clatite:
2 oua
100 gr cascaval
un varf de cutit de sare
100 ml lapte
50-80 gr faina alba
verdeata tocata marunt
putin ulei pentru prajit

Cum se face?

1. Curata legumele si pune-le la fiert in 3 litri de supa de vita sau de pui pe care ai preparat-o inainte (poti pune si apa in care adaugi cuburi de supa concentrate, insa e o varianta nesanatoasa);
2. dupa ce au fiert, strecoara supa, lasa legumele la racit, apoi pasiereaza-le folosind blender-ul; condimenteaza cu sare, piper, si condimentele descrise mai sus si las-o sa se odihneasca putin;
3. intre timp amesteca galbenusurile cu sarea, cu laptele si adauga cascavalul ras fin si faina; completeaza cu putin lapte ca sa obtii o compozitie fluida, groasa, ca o smantana mai consistenta;
4. adauga verdeata si albusurile batute spuma, apoi coace clatite subtiri pe care le rulezi imediat ce le-ai scos din tigaie; 
5. servesti supa cu felii din clatitele rulate, decorezi dupa placere farfuria si adaugi bors sau zeama de lamaie proaspat stoarsa, dupa gust. 

Pofta buna!


0 Comentezi?:

Trimiteți un comentariu